Societate

Lider PSD, despre scorul strâns de la Târgu-Jiu: Nu s-a creat acea armonizare pe care ne-o doream

Președintele PSD Gorj, deputatul Mihai Weber, consideră că scorul strâns de la Târgu-Jiu dintre Marcel Romanescu și liberalul Iulian Popescu a fost generat de faptul că echipa de la municipiu nu a fost omogenă.

Competiția pentru postul de primar al Târgu-Jiului a fost strânsă, la alegerile locale din 9 iunie.

Primarul PSD Marcel Romanescu a reușit să câștige cel de-al treilea mandat la o diferență de circa 1000 de voturi față de candidatul PNL, Iulian Popescu.

Președintele PSD Gorj, Mihai Weber, consideră că scorul strâns a fost generat de faptul că echipa de la municipiu nu a fost omogenă.

Deputatul consideră că scorul strâns a fost generat de faptul că echipa de la municipiu nu a fost omogenă. Mai exact, liberalii din fosta organizație a PNL Târgu-Jiu care au venit în organizația municipală și social-democrații din PSD Târgu-Jiu nu au reușit să se armonizeze înaintea scrutinului din 9 iunie.  

“A fost o competiție destul de strânsă. Oamenii încă nu au înțeles că există doar o singură echipă. Nu s-a creat acea armonizare pe care ne-o doream, pentru că PNL a dizolvat organizația municipiului Târgu-Jiu, practic, dând afară întreaga conducere, inclusiv primarul, deci renegând primarul de la PNL de la acea vreme, pe Marcel Romanescu, și încă n-a fost acea simbioză pe care ne-am dorit-o. Dar important este că am câștigat această luptă, important e că PSD este formațiunea cea mai îndrăgită de gorjeni și că nu vom dezamăgi, cu siguranță, tot ceea ce am promis, avem sigur și argumentele pentru a realiza.

Rămâne ca, în perioada următoare, să vedem cam care este situația, să avem tabloul întreg asupra tuturor localităților, respectiv numărul de consilieri pe care-l are PSD, dacă este o majoritate, dacă nu, cu cine vom face, care sunt celelalte formațiuni politice care au intrat în consiliile locale respective și vom discuta, în perioada următoare, cu cine vom face alianțe pentru a crea majoritatea. În mod normal, în marea majoritate a localităților avem majoritate. Sigur sunt câteva localități în care trebuie să avem discuții aplicate, dar și în acele localități din care nu avem primari de la PSD, să știți că în multe din ele am pierdut la o diferență foarte mică, dar avem un număr consistent de consilieri lcoali și, cu siguranță, vom face acolo niște majorități astfel încât să obținem și funcțiile de viceprimari în localitățile unde sigur am fost reprezentați destul de bine”, a precizat liderul PSD Gorj.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button