Societate

Lider: Prin acest act adițional ați comis o mare discriminare!

Unul dintre protestatarii pentru Legea nr.197/2021, Lulu Păuna, îi acuză pe liderii celor patru federații din Complexul Energetic Oltenia că au comis „o mare discriminare” între angajații care lucrează în producție și cei care muncesc la birouri.


Lulu Păuna a reacționat
după ce, vineri, a fost semnat actul adițional nr.4 la contractul colectiv de muncă. Potrivit documentului, la categoria „Asimilate” a fost încadrat și personal TESA, ceea ce înseamnă că va beneficia de prevederile Legii nr.197/2021 de reducere cu 13 ani a vârstei de pensionare în minerit și energie. Uite cum acești ,,liberi” de sindicat se zbat pentru cei care au stat la căldurică o viață întreagă. Pentru cei care sunt în producție nu au putut se zbată împreună cu cei care s-au luptat pentru legea 197/2021, care a adus doar beneficii pentru cei care sunt în producție și duc greul la această companie. Domnilor ,,liberi” de sindicat, prinacest act adițional ați comis o mare DISCRIMINARE între cei care lucrează în acele condiții grele de muncă și cei care muncesc la birouri. Prin acest gest făcut de acești ,,liberi” de sindicat se pune in pericol aplicarea legii 197/2021. Pentru acest act adițional încheiat între administrație și ,,liberii” de sindicat se justifică neprezența acestor indivizi la întâlnirea cu conducerea Casei de Pensii, respectiv cu Baciu și cu managerul Plaveti, fiindcă nu puteau spună sunt de acord cu ce spunea Baciu privind faptul nu pot cuprinde pe toți în condiții speciale. Fraților, prin acest gest făcut de ,,liberii” de sindicat este pusă în pericol legea 197 și rămână în vigoare legea 74. Dragi colegi, dacă nu luați atitudine față de acești indivizi care se fac luptă pentru voi, unii o rămâneți pe dinafară și o fiți șomeri. Acești,,liberi” nu vor se zbată pentru a prinde legea 197 în noua Lege a pensiilor”, spune Lulu Păuna.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button