Lider PNL: Din câte știu, în luna decembrie, vor avea loc alegeri interne
Primarul comunei Roșia de Amaradia, Liviu Cotojman, susține că, în luna decembrie, va avea loc conferința județeană de alegeri a PNL Gorj.
Liviu Cotojman se așteaptă la o comparaţie între deputatul Dan Vîlceanu și senatorul Ion Iordache pentru președinția PNL Gorj. Primarul comunei Roșia de Amaradia consideră că șansele celor doi sunt egale pentru a câștiga alegerile interne. “Din ce știu eu, în luna decembrie, vor fi organizate alegeri și pentru președintele organizației și pentru noul BPJ. Faptul că Ion Iordache a revenit în PNL e o certitudine că o să candideze la conferința organizată în luna decembrie, zic eu. Știm din declarațiile anterioare că și Dan Vîlceanu şi-a anunțat candidatura pentru funcția de președinte al organizației județene. Deci, la momentul acesta, putem spune că avem doi candidați la conferința din luna decembrie pentru funcția de președinte al organizației județene PNL Gorj. Rămâne de văzut dacă, în perioada următoare, și vor manifesta intenția și alți doritori. Dacă vor rămâne în competiție doar cei doi, cu siguranță, va fi o luptă așa cum nu a fost niciodată în cadrul organizației PNL Gorj în ultima perioadă. Părerea mea e că șansele sunt la egalitate. Rămâne de văzut cum se vor poziționa și ceilalți lideri importanți din cadrul organizației județene Gorj, dar cum stau lucrurile acum, clar va fi o bătălie, unde cei doi candidați pleacă cu șanse egale”, a conchis liderul liberal.