Lider din CE Oltenia: Trebuie să-și dea demisia toți!
Vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari, Manu Tomescu, cere demisia conducerii Complexului Energetic Oltenia după tragedia de la Cariera Jilț Sud.
Manu Tomescu a tras, în ultimii doi ani, nenumărate semnale de alarmă privind condițiile grele de muncă din cariere și termocentrale. Tocmai de aceea, vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari a protestat, în Piața Prefecturii din Târgu-Jiu, pentru recunoașterea condițiilor speciale de muncă. Manu Tomescu cere demisia conducerii Complexului Energetic Oltenia după ce, miercuri, au murit 3 mineri la Cariera Jilț Sud în urma unui accident de muncă, “Trebuie să-și dea demisia toți, și directoratul și cei din Consiliul de Supraveghere. Trebuie să plece acasă toți, pentru că eu nu mă pot împăca cu gândul că vor fi vinovați tot morții sau tot cei care lucrează în producție, și aici mă refer la conducătorii de formație care au fost acolo. Eu am experiență, știu cum se procedează. Se fac cercetări, directorii scapă și vinovați sunt tot morții sau toți cei care au muncit acolo și au mai rămas în viață. Se iau note explicative conducătorilor de formații, maiștri, șefi de echipe. De data asta, ar trebui să-și dea demisia cei din conducerea companiei, pentru că, cel puțin, eu atrag atenția de 2 ani că la cum se exploatează acum cu utilajele, liniile tehnologice, instalațiile, la cum se muncește acum în carierele miniere și în termocentrale există riscul unor accidente grave de muncă”, spune liderul sindical.
” Cei care visează că vor să prelungească viața CEO, spun numai prostii!”
Manu Tomescu acuză că cei care visează că vor să prelungească viața CE Oltenia, spun numai prostii. Vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari afirmă că aceștia închid zi de zi activitatea de producere a energiei pe cărbune”. “Eu am lucrat și în carieră, aproape 20 de ani. Știu și cum se face transportul. Nu aș vrea să spun cum, pentru că acum se vor face cercetări, dar din experiența mea, pentru că este lipsă de material, de combustibil, pentru că s-au redus costurile atât de mult, încât cred că cel cu tancheta, probabil, avea un număr de litri de motorină lunar sau cum se dă și a îngrămădit oamenii cu tot cu materiale să nu facă două curse. De asta cred că s-a întâmplat așa ceva și se întâmplă peste tot, pentru că sunt reducerile astea de costuri, care pe noi ne omoară. Eu am spus asta tot timpul. Cei care visează acum și ne mai spun nouă, celor care muncim în producție că vor să prelungească activitatea asta spun numai prostii, ne spun povești de adormit copiii, când noi simțim pe pielea noastră că zi de zi ei închid această activitate. Și asta din lipsă de investiții, de combustibil, de material, de personal și toate astea se răsfrâng asupra celor care muncesc cu adevărat, adică celor din producție, pentru că cei din producție mor. Nu am auzit de accident de muncă în directorat sau în CS că i s-a vărsat cerneala pe pantaloni și a făcut infarct, că a văzut albastru în fața ochilor. Să-și dea demisia cei din directorat și din CS și să pună oameni care au demnitate. Nouă ne trebuie oameni care să dea cu pumnul în masa în fața ministerului”, a conchis Manu Tomescu.