Lider din CE Oltenia: Se face o restructurare mascată
Vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari, Manu Tomescu, acuză că se face o restructurare mascată a Complexului Energetic Oltenia.
Politicieni și lideri sindicali au spus, în ultima perioadă, că planul de restructurare a Complexului Energetic Oltenia va fi modificat, dată fiind criza energetică generată de războiul din Ucraina. Manu Tomescu nu crede că guvernanții vor stopa demersurile pentru închiderea energiei pe bază de cărbune. Vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari susține că asistăm la o restructurare mascată, având în vedere că sunt angajați “sezonieri” în cadrul companiei. “Se fac declarații, în aceste zile, și văd și de la conducerea companiei și conducerea ministerului și conducerile celor 2 federații, care spun că dau ora exactă, că nu se disponibilizează, că s-a oprit programul. S-a oprit pe naiba, nu s-a oprit nimic, pentru că astăzi, CEO are cu 1500 de salariați mai puțin, iar cei care au venit să ocupe locurile acestea sunt aduși ca sezonieri. Asta ne arată că se continuă o restructurare în CEO, se face o restructurare mascată, pentru că nu este normală. Dacă s-ar vrea continuitate și dacă ei spun că vor opri disponibilizările în această companie, în locul celor care pleacă la pensie ar trebui adus personal care să beneficieze de aceleași condiții. Adică, să aibă un contract pe perioadă nedeterminată, așa cum sunt ceilalți salariați, pentru că numai atunci putem să formăm profesioniști care să le ia locul profesioniștilor care se pensionează. Dacă vor continua cu această politică, nu vor face altceva decât să descurajeze această forță de muncă care dorește să vină în această activitate și nouă ne este clar că dacă se continuă cu această politică de personal, ei nu fac altceva decât să ne ascundă că vor continua cu programul de restructurare”, a conchis Manu Tomescu.