Lider din CE Oltenia, sceptic că va fi prelungită viața companiei
Președintele Federației Naționale Mine Energie, Dumitru Pîrvulescu, este sceptic că va fi prelungită viața Complexului Energetic Oltenia.
Complexul Energetic Oltenia va mai avea doar grupuri pe cărbune în rezervă de capacitate, în 2026, potrivit planului de restructurare. Transelectrica a realizat un studio care arată, însă, că România încă nu se poate baza doar pe regenerabile. Președintele Federației Naționale Mine Energie, Dumitru Pîrvulescu, speră ca cineva de la nivel înalt să ia în calcul acest studiu. Cu toate acestea, liderul FNME, este sceptic că va fi prelungită viața Complexului Energetic Oltenia. “Nu știu, la câte se întâmplă în țara asta, dați-mi voie să fiu sceptic că va fi prelungită viața CEO. Chiar dacă există o analiză făcută de Transelectrica, am înțeles că li s-a înaintat iar Transelectrica să facă o analiză vizavi de funcționarea sistemului energetic, iar Transelectrica a spus clar că nu putem să ne bazam, ca sistem energetic, numai pe surse regenerabile. Pentru că nu putem, azi bate vântul, mâine nu bate, azi e soare, mâine e mai puțin sau deloc. Și, atunci, chiar dacă s-au făcut aceste investiții foarte mari în regenerabile, ei nu acoperă decât anumit interval de timp, nu sunt energie în bandă, cum este energia pe cărbune, pe gaz, pe nuclear. Eu sper că cineva de la nivel înalt să ia în calcul ceea ce spune Transelectrica, pentru că acolo sunt, totuși, specialiștii care gestionează sistemul energetic naţional. Cei care au vorbit de prelungirea cu 2 ani se bazează pe faptul că acele investiții vor fi făcute în termenul stabilit prin program, plus 2 ani, plus întârzierile. Pentru că mai e puțin până în 2024 și nu s-a făcut nimic. Anul acesta, trebuia să intre parcurile fotovoltaice în funcțiune, n-au intrat, probabil că nici anul viitor nu vor intra. Nu mai vorbim de cele 2 centrale pe gaze care e puțin probabil să fie terminate până în 2027. Și, atunci, probabil că trebuie să ne adaptăm, dar sper să nu ne adaptăm prin reducerea în continuare a consumului, adică să nu devenim o țară care nu mai facem nimic în interiorul său, că asta am devenit în ultimul timp. Uitați-vă ce consumuri foarte mici sunt și asta se datorează dispariției a o serie de agenți economici care consumau, totuși, suficientă energie ca să ne țină și pe noi cu o cantitate destul de bună în piață”, a conchis sindicalistul.