Lider din CE Oltenia: Ne este foarte greu, ne luptăm cu un sistem diabolic
Vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari, Manu Tomescu, acuză politicienii că au politizat excesiv Complexul Energetic Oltenia.
Manu Tomescu susține că, după tragedia de la Cariera Jilț Sud, șefii din cadrul Complexului Energetic Oltenia au început să se reclame reciproc la Inspectoratul Teritorial de Muncă. Vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari acuză că sistemul diabolic controlat politic a distrus CE Oltenia. “Să vină să-mi spună mie că nu au făcut primarii liste cu angajări la Complexul Energetic Oltenia, că nu au dat telefoane primarii și politicieni pentru promovări. Totul a fost politic. Au politizat până jos. Ei controlează tot. Ne este foarte greu să rezistăm, pentru că ne luptăm cu un sistem. Este un sistem diabolic. Un sistem politic care, din păcate, satisface orgoliul unuia că vrea el neapărat să fie șef. Aș vrea să-i văd că iasă și spun că acum compania nu mai poate rezista. Cu ce obraz mai vin în fața noastră, când știm că au condus politic compania, au distrus-o, ei ne-au adus aici. Unde e managementul performant. Importanța cărbunelui, a acestei resurse pe care ei spun că pun mare preț? Șefii au început” să se cotonogească” în Complexul Energetic Oltenia, să se reclame unii pe alții la Inspectoratul Teritorial de Muncă. Se folosesc de acel accident de la Jilț, se reclamă unul pe altul. Se dau telefoane la ITM numai ca să se plătească polițe”, a conchis liderul sindical.