Societate

LIDER din CE Oltenia, despre salvarea mineritului: Nu-i mai cred pe politicieni

Vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari, Manu Tomescu, nu crede că mineritul din Oltenia a fost salvat, deși liderii PSD s-au lăudat că i-au convins pe liberali să modifice ordonanța de urgență a guvernului pentru a permite prelungirea vieții energiei pe cărbune.

Manu Tomescu spune că, până nu vede că administrația CE Oltenia anunță că va face angajări și investiții în companie, nu crede că energia pe cărbune va mai avea viitor, așa cum promit politicienii. “Dacă ei vin și fac doar declarații că au salvat Complexul Energetic Oltenia, dar, acum, în iarnă, vor veni cu 2600 de disponibilizări, conform programului, 2600 de concedieri, 2600 de locuri de muncă pierdute din această companie, înseamnă că aceste declarații au fost doar vorbe, promisiuni politice, care nu sunt urmate și de acțiuni concrete pentru salvarea activității acestei companii. Această activitate trebuie să înceapă cu salvarea oamenilor. Din moment ce Directoratul companiei nu vine, după ce s-a adoptat această ordonanță, să spună că deblochează angajările, că dă drumul la investiții și nu mai fac reduceri de costuri, în așa fel încât acești oameni să poată să muncească în niște condiții optime fără a-și pune viața în pericol la locul de muncă din cauza utilajelor și instalațiilor învechite, eu nu-i mai cred pe acești politicieni. În producție avem, acum, un deficit de personal. La termocentrala Rovinari mergem, acum, cu maximul capacităților, 3 grupuri din 3, iar oamenii nu știu ce să mai facă, pentru că preiau sarcini suplimentare, acoperă posturi deficitare și astfel de lucruri pot duce la accidente de muncă. Vrem angajări, am ajuns la limita suportabilității”, a conchis vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button