Societate

Lider din CE Oltenia, despre greva generală: A existat unitate, probabil, va fi și acum

Președintele executiv al Sindicatului Mine Energie Oltenia, cel mai mare din cadrul Complexului Oltenia, este de acord cu declanșarea grevei generale în sistemul energetic național.

Liderii FNME au decis, marți, în Valea Jiului, să demareze dialogul cu guvernul pe tema modificării noii legi a pensiilor care dezavantajează angajații care lucrează în condiții grele de muncă.

Conducerea Federației Naționale Mine Energie nu exclude declanşarea grevei generale în sistemul energetic național, dacă nu se va ajunge la un consens.

Federația Univers din care face parte Sindicatului Mine Energie Oltenia, cel mai mare din cadrul Complexului Oltenia, este de acord cu această formă de protest.

“În privința posibilității declanșării grevei generale la nivelul CEO, așa cum am spus în toate intervențiile mele, în ultimii ani, a existat o unitate sindicală la nivelul CEO și, probabil, va fi și acum. Am purtat discuții anterioare zilei congresului pe această temă, despre această posibilitate, am fost la curent cu acest lucru, deci va fi ușor să continuăm discuțiile și în eventualitatea declanșării grevei generale, sunt convins că toți salariații vor participa la această formă de protest, pentru că aici nu mai este vorba de o afiliere la o federație sau alta. E vorba de minerii și energeticienii din întreaga țară, e vorba de lucrătorii care și-au desfășurat și-și desfășoară activitatea în condiții speciale de muncă, vitrege și care au fost nedreptățiți cu noua lege a pensiilor. Deci, vom purta discuțiile și sunt convins că întreaga mișcare sindicală din cadrul CEO va participa la această formă de protest, dacă se va ajunge acolo. E o numulțumire accentuată, generală pe acest subiect. Urmează alegeri parlamentare, prezidențiale, de aceea, cred că sunt șanse foarte mari ca un amendament despre care se discută în spațiul public să fie votat de către Parlamentul României și să îndrepte această nedreptate care a fost făcută tuturor lucrătorilor care-și desfășoară activitatea în condiții vitrege de muncă”, afirmă liderul SMEO, Jan Popescu.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button