Lider din CE Oltenia: De ce directorul general nu vorbește de investiții?
Liderul Sindicatului Solidaritatea 2013, Nicu Bunoaica, susține că doar implementarea unui program amplu de investiții în cariere și termocentrale ar mai putea ține în viață Complexul Energetic Oltenia.
Nicu Bunoaica se întreabă de ce directorul general al Complexului Energetic Oltenia nu vorbește de investiții în cariere și termocentrale. Liderul Sindicatului Solidaritatea ar vrea ca Daniel Burlan să ceară Ministerului Energiei să demareze un program amplu de investiții în companie, dacă se dorește ca CEO să aibă viitor. În opinia sa, planul de restructurare care înseamnă închideri de capacități și mii de disponibilizări va fi dus până la capăt. Nicu Bunoaica nu crede că amenințările federațiilor sindicale cu oprirea lucrului vor avea vreun efect. “Există un plan de restructurare care va fi dus până la capăt. Virgil Popescu va fi omul care își va asuma tot ce s-a întâmplat până acum. (…) Dar de ce domnul director general nu vorbește despre investiții? Voiam să-l aud că cere investiții în minerit, în excavatoare, în termocentrale. Ieșim toată lumea, și el să iasă în față cu liderii de sindicat, cu TESA, cu toată lumea și să cerem să se facă investiții majore. Nu cred că vor opri lucrul pe termen nelimitat. Nu vor avea oamenii puterea. Ei au oameni în sindicate datorită administrației, dar oamenilor le e teamă să meargă alături de ei, care habar n-au pe ce lume trăiesc. De ce nu au oprit până acum? Ce lideri sunt ăștia? Lăsați-mă cu Căldărușe și Pârvulescu, ăștia sunt niște oameni expirați, care ar trebui să plece din România, să nu se mai audă de ei în vecii vecilor, pentru că ei au adus mineritul și minerii în situația în care suntem acum și vor mai muri oameni. Haideți, să mergem toți la București să trecem pe listă ce dorim, pentru că nu se poate fără energia pe cărbune, să fim împotriva tuturor, să-i schimbăm pe toți. Acum, minerii sunt divizați”, a conchis liderul sindical.