Societate

Lider, despre închiderea unei cariere din CE Oltenia: Au închis unitățile care au funcționat cel mai bine

Nicu Bunoaica, președintele Sindicatului Solidaritatea 2013, este convins că vor fi închise treptat toate carierele din cadrul Complexului Energetic Oltenia care au cărbune de calitate.

Conducerea Complexului Energetic Oltenia respectă planul de restructurare a companiei. Până la sfârșitul anului, va trebui să închidă Carierele Peșteana, Lupoaia și Husnicioara.

La Cariera Lupoaia, mai lucrează, în prezent, mai puțin de 200 de mineri. Președintele Sindicatului Solidaritatea 2013, Nicu Bunoaica, crede că unitatea minieră nu va fi închisă definitiv, ci va fi transformată în sector.

“Nu mă surprinde că se închide Lupoaia. Vor urma celelalte. A început închiderea. (…) Când au vrut să distrugă, au închis unitățile care au funcționat cel mai bine, care au avut cărbunele de cea mai bună calitate. La fel s-a închis și subteranul. Au vrut să închidă mina Zegujani, dar nu au putut, pentru că era foarte mult cărbune de calitate și i-au dat foc ca să o poată închide și au închis-o, până la urmă. Vor închide carierele cu cel mai bun cărbune și vor rămâne celelalte, care se vor închide singure. Se va spune că nu au cărbune sau că nu e de calitate. La Lupoaia, nu mai sunt atât de mulți angajați, dacă mai sunt 200 de mineri. O parte dintre angajați au și fost transferați către Cariera Roșiuța. Ei spun că închid Lupoaia, dar vă spun eu că va fi transformată în sector. Va mai funcționa, pentru că lignitul de la Roșiuța nu este bun de nimic. Este un cărbune cu care nu pot funcționa termocentralele. (…) Se va produce energie electrică prin amestecul cărbunelui cu cel de la Lupoaia”, afirmă Nicu Bunoaica.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button