Lider, despre închiderea mineritului: Fondurile europene au pus văl pe ochii guvernanților
Președintele executiv al Sindicatului Mine Energie Oltenia, Jan Popescu, afirmă că federațiile din cadrul Complexului Energetic Oltenia vor lupta pentru acordarea unui pachet social în cazul în care administrația va cere concedieri colective, în 2024.
Minerii și energeticienii din Bulgaria au protestat, în ultimele zile, împotriva planurilor de închidere a capacităților pe cărbune. Președintele executiv al Sindicatului Mine Energie Oltenia, Jan Popescu, a observat că, în ciuda protestelor, guvernul bulgar continuă programul de închidere a mineritului pentru a primi banii oferiți de forurile europene. Liderul SMEO susține că dacă, în 2024, administraţia CE Oltenia va cere concedieri colective, federațiile din companie vor solicita acordarea unui pachet social. “Dacă administrația Complexului Energetic Oltenia va veni, anul viitor, cu un plan de concedieri, ne va notifica că intenţionează să facă un astfel de program, să fiți convinși că vor fi acordate venituri de completare, plăți compensatorii, va fi o protecție socială care să le permită colegilor mei mineri și energeticieni să trăiască viața și după ce vor pleca din această companie. Eu vă reamintesc că, în ultimii ani 8 ani, din Complexul Energetic Oltenia, chiar dacă au fost făcute programe de concedieri colective, nu am plecat decât salariați care au îndeplinit condiții de pensionare, care mai aveam un an, maximum 2 ani până la pensionare. Dacă, în 2024, compania va intenționa să facă concedieri colective, noi nu vom fi de acord să plece alți salariaţi decât cei care îndeplinesc condițiile de pensionare. Am văzut că bulgarii nu sunt de acord cu închiderea mineritului până în 2038. Am mai văzut și că, indiferent de cât au stat oamenii în stradă și cât au protestat, premierul a transmis mai departe documentele Comisiei Europene cu închiderile minerilor din Bulgaria, pentru că era vorba de 2 miliarde de euro. Banii sunt ochiul dracului, fondurile europene au pus văl pe ochii guvernanților”, a declarat Jan Popescu.