NewsȘtiri

Laude din partea unei figuri importante din lumea modei pentru logodnica unui gorjean

De-a lungul timpului, Iulia Albu a devenit una dintre cele mai controversate personalități din România. Și-a creat o carieră de succes în lumea modei încă de la primele sale apariții pe sticlă, însă dincolo de imaginea de ”cel mai dur și nonconformist critic de modă”, designerul a devenit un nume de referință în industria fashion, aparițiile sale fiind adesea remarcate și considerate extravagante. Pe lângă aparițiile TV și numeroasele proiecte în care este implicată, recent, aceasta a mai bifat o reușită internațională.

Una dintre fotografiile sale a ajuns pe pagina oficială a lui Philip Treacy, unul dintre cei mai mari creatori de modă din Marea Britanie. De-a lungul carierei sale consacrate, a lucrat cu cele mai mari case de modă: Chanel, Versace, Valentino, Thierry Mugler, Rifat Ozbek, Alexander McQueen și Givenchy. La unison cu cele mai mari celebrități internaționale, fotografia Iuliei Albu stă la loc de cinste alături de cele ale lui Lady Gaga, Isabela Blow și Daphne Guiness.

”Este o mare onoare ca una dintre fotografiile mele să fie inclusă în secția oficială a legendarului Philip Treacy. A fost o surpriză extrem de plăcută pentru mine și o confirmare a faptului că mă aflu pe drumul corect din toate punctele de vedere. Pe pagina lui apar Lady Gaga, Isabela Blow, Daphne Guiness etc”, spune Iulia Albu.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button