La ce trebuie să fiți atenți când cumpărați carne în această perioadă
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au făcut recomandări pentru achiziţia produselor din carne şi îi sfătuiesc pe cumpărători să refuze produsele care prezintă culoare şi miros modificate, dar şi pe cele care prezintă aspect de “produs congelat supus decongelării”.
”Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) face o serie de recomandări, utile în luna decembrie – moment de vârf comercial -, la achiziţia cărnii şi a produselor din carne.
Aşadar: acordati o atenţie deosebită caracteristicilor organoleptice ale produselor şi solicitaţi vânzătorului, când cumpărati carne şi preparate din carne, să vă arate produsele, pentru aprecierea, de la distanţă, a aspectului şi mirosului acestora; solicitaţi vânzătorului, în cazul în care magazinul nu are asigurat sistemul de autoservire, să vă arate eticheta preparatului din carne, pentru a analiza compoziţia si, mai ales, încadrarea acestuia în data durabilităţii minimale”, au transmis comisarii ANPC.