News

Jandarmii au intervenit la un incendiu de vegetație la Căpreni

Intervenție a jandarmilor gorjeni la un incendiu de vegetație, aseară! Pe timpul executării misiunii de pază, supraveghere și intervenție la conductele magistrale de transport produse petroliere, în zona comunei Căpreni – Dealul Bulbuceni, un echipaj de jandarmi din cadrul Detașamentului Bărbătești, a observat un incendiu de vegetație care se extindea pe o suprafață considerabilă, existând riscul de extindere în zona forestieră din cauza intensității vântului.

Jandarmii au solicitat intervenția de specialitate a efectivelor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj, iar până la sosirea acestora, au trecut la stingerea focului care era pe o suprafață mare, cu ce au avut la îndemână. Au observat animale sălbatice care au fost surprinse și afectate de amploarea incendiului de vegetație.
“Vă recomandăm să respectați sfaturile autorităților care au competențe în prevenirea și gestionarea incendiilor, să evitați aprinderea focului în zone cu vegetație iar dacă observați situații de urgențe să anunțați SNUAU 112
Rămânem vigilenți la obiectivele din responsabilitate, pe timpul misiunilor de ordine publică cât și pe timpul misiunilor de patrulare, fiind pregătiți să intervenim operativ și să acordăm sprijin în zonele unde situația va impune”, a anunțat Jandarmeria Gorj.

 

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button