NewsȘtiri

Jandarmii au confiscat mai multe articole pirotehnice comercializate în Târgul Auto din Tg. Jiu

În urma unei acțiuni de prevenire și combatere a faptelor antisociale pe linia modului de respectare a legislației privind regimul materialelor pirotehnice, organizată în Târgul Auto din municipiul Târgu-Jiu, jandarmii gorjeni au depistat o persoană care comercializa fără drept articole pirotehnice de diferite categorii.
„Cu această ocazie au fost întocmite documentele specifice, fiind identificarea 1106 articole pirotehnice, care au fost ridicate, acestea urmând a fi predate organelor abilitate pentru continuarea cercetărilor.
Vă reamintim că în conformitate cu prevederile Legii nr. 126/1995 republicată, privind regimul materiilor explozive, orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amendă! Pentru prevenirea evenimentelor nedorite, atragem atenţia asupra pericolului generat de folosirea materialelor pirotehnice asupra oamenilor și animalelor care pot produce vătămări corporale atât utilizatorului cât și celor din jur” a transmis purtătorul de cuvânt al IJJ Gorj.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button