News

Peste 2.000 de sesizări în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 2.600 de sesizări venite din partea cetățenilor, iar în urma activităților desfășurate au fost aplicate peste 7.300 de sancțiuni contravenționale.

La data de 20 iunie a.c., polițiștii au acționat, la nivel național, pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice. Au fost organizate 277 de acțiuni și s-a intervenit la 2.654 de evenimente, dintre care 2.285 au fost sesizate prin 112. Totodată, au fost sesizate 820 de infracțiuni, peste 24% dintre aceste fiind din oficiu și au fost dispuse măsuri preventive în cazul a 62 de persoane. De asemenea, au fost depistate 27 de persoane urmărite național sau internațional. Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 7.305 sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.539.349 de lei. Polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate  109 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 538 de permise de conducere, dintre care 65 pentru alcool, 144 pentru viteză și 7 pentru droguri, fiind retrase 301 certificate de înmatriculare.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button