News

Ireal ce a scris acest elev la proba de română de la Bac: “E mai important pensatul și tunsul”

Absolvenții de liceu au susținut luni, 1 iulie, proba scrisă la Limba și literatura română la examenul de Bacalaureat 2024. Au fost emoții mari pentru majoritatea tinerilor, însă nu toți au luat în serios acest examen.

Este și cazul unui elev de clasa a XII-a din București. La ieșirea din sala de examen, absolventul a recunoscut cu sinceritate că nu a știut să scrie nimic la subiectul III – despre nuvela ”Moara cu Noroc”, de Ioan Slavici.

Cu o atitudine încrezătoare, elevul le-a declarat reporterilor prezenți la liceul din Capitală faptul că s-a mulțumit doar cu rezolvarea primelor două subiecte și speră să obțină nota 7. Cât despre particularitățile nuvelei despre care trebuia să scrie la subiectul III, acesta a recunoscut că nu a avut timp să studieze și că ”era mai important să mă tund și să mă pensez”.

Reporter: De ce nu ai scris nuvela?

Elev: Nu știu de ce, nu am învățat. M-am mulțumit cu puțin.

Reporter: Și ce ai studiat?

Elev: N-am studiat.

Reporter: Zi-mi dacă știi ce nuvelă trebuia să comentezi.

Elev: Nu știu, scriam dacă știam. La subiectul III chiar nu voiam să scriu nimic.

Reporter: Moara cu noroc ai citit-o?

Elev: Nu.

Reporter: Ce carieră ți-ai dori?

Elev: Nu știu, ceva la ANPC cel mai probabil.

Reporter: Te văd aşa cu o atitudine foarte lejera şi de vacanţă. Nu contează bacul pentru tine?

Elev: Nu chiar, e să fie.

Reporter: Când ai avut timp să te pensezi?

Elev: Ieri.

Reporter: Și de nuvelă nu ai avut timp?

Elev: Nu am avut nu, era mai important pensatul, tunsul, știam că veniți cu camerele”, a concluzionat tânărul elev, potrivit Observatornews.ro

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button