NewsȘtiri

Invazie de șacali la granița cu Gorjul. Oamenii sunt exasperați

Fauna în zona Văii Jiului a fost mereu una diversificată. Sunt ani de zile însă de când în peisaj au apărut șacalii. Animale ce seamănă cu vulpea, dar au blana ca a lupului. De la o vreme, șacalii sunt tot mai vizibili în zonele locuite. Au fost văzuți nu departe de gardurile gospodăriilor și chiar în cartierele de la marginea municipiului Petroșani.

Faptul că șacalii au ajuns și în zona de munte demonstrează faptul că aceștia s-au înmulțit foarte mult la nivel național.

 

”Au apărut șacalii și în zona de munte, lucru care nu prea este normal. Aici nu ar fi trebuit să ajungă. Aici lupul îl devorează, îl termină. Chestiunea este că s-a instalat undeva în apropierea orașului, unde nu prea vine lupul. Avem filmate exemplare în zona Maleia, am mai găsit în zona Iscroni, și cred că și în zona Vulcan, tot așa pe jos, în apropierea orașului, pe la groapa de gunoi.

S-au înmulțit în toată țara. Faptul că a ajuns la noi este pentru că a crescut efectivul foarte mult și ei migrează încet, încet, pe unde găsesc hrană. Au găsit hrană și în zonele astea, și o duc foarte bine”, a declarat Teodor Mustață, reprezentant Asociația Băniceana.

Șacalul este un animal omnivor, dar preferă carnea. Așa că vânătorii spun că în zona Văii Jiului au produs pagube în special în efectivul de ovine. Au fost însă și cazuri în care vițeii abia fătați au fost mâncați de aceste animale.

Sursa: Gazeta de dimineață

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button