Inculpat pentru act sexual cu un minor, „condamnat” de Judecătoria Târgu Jiu la ore de muncă în folosul comunității
Un bărbat din Gorj și-a aflat astăzi sentința în procesul în care era judecat pentru infracțiunea de act sexual cu un minor. Magistrații Judecătoriei Târgu Jiu au fost blânzi și au stabilit ca inculpatul să primească o condamnare de închisoare cu suspendare, prin aceeași sentință fiind obligat și la prestarea de ore de muncă în folosul comunității neplătite.
„(…) condamnă pe inculpatul G.I. la pedeapsa de 2 ani şi 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor. (…) În baza art. 91 Cod penal, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi 2 luni, care curge de la data rămânerii definitive a prezentei, conform art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal cu aplic. art. 404 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpatul ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul UAT Târgu Jiu – Direcţia Publică de Patrimoniu Târgu Jiu sau UAT Târgu Jiu – S.C. Edilitara Public S.A.”, se arată în sentința dată astăzi de Judecătoria Târgu Jiu.
Decizia magistraților nu este una definitivă, ea putând fi atacată cu apel.