EvenimentNews

Incident violent într-o familie din Crasna! I-a dat cu parul în cap

anta

La data de 27 august 2024, polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizați prin apel 112, de către o femeie, de 37 de ani, din comuna Crasna, sat Cărpiniș, cu privire la faptul că ar fi fost agresată de către soțul său.

„Din primele verificări efectuate de polițiștii din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Novaci, a reieșit faptul că, un bărbat, de 48 de ani, domiciliat în Crasna, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și al geloziei, ar fi avut un conflict verbal cu soția sa, în urma căruia acesta ar fi lovit-o cu un obiect contondent din lemn în zona capului.

Femeia a fost transportată cu un echipaj de ambulanță la Spitalul Orașului Novaci în vederea acordării e îngrijiri medicale.

A fost întocmit formular de evaluare a riscului ocazie cu care s-a stabilit că există risc iminent de producere a unei infracțiuni și a fost emis ordin de protecție împotriva bărbatului, acesta fiind evacuat din locuință și totodată fiindu-i interzis să se apropie la o distanță de 100 metri de soția sa și locuința acesteia”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violență în familie.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button