Eveniment

Incident ȘOCANT la Polovragi: o femeie și-a înjunghiat soțul în fața fetiței de numai 5 ani!

Un incident grav a zguduit comunitatea din Polovragi, unde o femeie și-a înjunghiat soțul, în vârstă de 43 de ani, după o ceartă aprinsă.

Bărbatul a fost salvat de medici în ultima clipă, fiind la un pas de moarte.

Cearta a izbucnit când bărbatul întors de la cules de ciuperci și-a găsit soția consumând alcool împreună cu doi vecini. Vecinii au părăsit rapid locuința, iar cearta dintre cei doi soți a escaladat rapid moment în care femeia s-a năpustit asupra soțului cu un cuțit. 

Bărbatul înjunghiat de soție a fost transferat de urgență cu un elicopter SMURD la Craiova, datorită gravității rănii. Medicii de la Craiova au reușit să-i salveze viața printr-o intervenție chirurgicală complexă.

Cuțitul folosit în atac, cu o lamă de 30 de centimetri, a fost aruncat în curte și găsit ulterior de anchetatori. Rana gravă suferită de victimă a fost descrisă de criminaliști ca fiind amenințătoare pentru viață.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a cerut arestarea preventivă a femeii pentru 30 de zile, sub acuzația de tentativă de omor. 

Fetița cuplului a fost preluată de Direcția Județeană de Asistență Socială și Protecție a Copilului Gorj, fiind plasată în grija unui asistent maternal profesionist și primind consiliere psihologică. 

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button