Închiderea carierelor din CE Oltenia. Ce se întâmplă cu minerii
Liderul SMEO, Jan Popescu, afirmă că minerii care lucrează la unitățile miniere care se vor închide “sunt apărați” de contractul colectiv de muncă din cadrul Complexului Energetic Oltenia.
ineri
La sfârșitul acestui an, sunt programate pentru închidere, conform planului de restructurare a Complexului Energetic Oltenia, carierele Peșteana, Lupoaia și Husnicioara.
Jan Popescu, președinte executiv al Sindicatului Mine Energie Oltenia, spune că minerii de la aceste unități fie vor rămâne să facă lucrurile de închidere, fie vor fi redistribuiți la alte cariere din bazinul Rovinari, acolo unde este nevoie de personal. Liderul SMEO susține, însă, că mare parte dintre ei vor ieși la pensie.
“Probabil, o parte dintre dumnealor vor rămâne să facă lucrările care sunt necesare închiderii carierelor. Nu mă pricep la acest lucru, dar am auzit și eu de la colegi, dar sunt anumite lucrări care trebuie făcute pe o perioadă de timp. În același timp, și din acei colegi din carierele care se închid, o parte însemnată dintre colegi vor pleca la pensie, restul colegilor trebuie protejați, pentru că așa este și normal, prevederile contractului colectiv de muncă sunt clare și trebuie redistribuiți, din punctul meu de vedere, acolo unde se funcționează la capacitate cât de cât normală și Bazinul Rovinari, carierele Tismana, Roșia, Pinoasa, funcționând așa cum trebuie, și dumnealor au nevoie de personal, și noi, la rândul nostru, avem nevoie de personal. Salariații care se află în această situație eu zic ca sunt apărați de prevederile contractului colectiv de muncă și unitatea trebuie să le găsească un loc de muncă conform pregătirii profesionale și să-i redistribuie acolo unde este nevoie de personal. Eu în continuare spun și cred și, inclusiv joi, la mitingul pe care îl avem în București, vom striga acest lucru.
În continuare eu cred că durata de viață a CEO trebuie prelungită, nu că ne iubește cineva, nu că vrea cineva să ne facă un favor, ci doar că România se bazează pe energia pe cărbune produsă de CEO. Este clar că fără această energie produsă de CEO România poate intra într-o situație de blackout și nu o spun eu, au spus-o alți colegi”, afirmă Jan Popescu.