Două surori din Târgu Jiu au făcut senzație aseară în București
Actrița din Târgu Jiu Andreea Chirițescu și sora sa Alexandra Chirițescu au cucerit podiumul Fashion Moments: Styles & Trends, evenimentul spectaculos organizat de Alin Gălățescu. Alături de vedete media și artiști, surorile au adus un aer proaspăt și elegant pe scena dedicată modei românești contemporane. T
Fashion Moments: Styles & Trends, conceptul inovator al renumitului analist de modă Alin Gălățescu, a oferit publicului o experiență memorabilă, combinând moda cu personalități marcante din diverse domenii. În centrul atenției s-au aflat și surorile Andreea și Alexandra Chirițescu din Târgu Jiu, care au demonstrat că eleganța și carisma pot depăși granițele podiumului. Andreea Chirițescu, cunoscută actriță, și sora sa, Alexandra Chirițescu, au fost printre protagonistele evenimentului, defilând cu stil și încredere.
„După testul complicat de la cel mai recent Soirees de la Mode 36 – asupra COUTURE-ului ROMÂNESC – acum a fost radiografiată familia de STILURI și TRENDURI – viabile inclusiv internațional – prezente în viziunile designerilor. Români selectați atent, o autodefinire publică și o analiză proprie intensă, expresivă și amplă. O reușită deplină! EU CRED ÎN MODA ROMÂNEASCĂ!”, spune analistul de modă Alin Gălățescu, organizatorul și directorul artistic al evenimentului pentru okmagazine.ro.
Pe podium au defilat și pictorița Ioana Picoș, cărora li s-au alăturat vedetele de televiziune Crina Abrudan, Roxana Gheorghian (Prima TV) și Romina (Metropola TV), dar și câteva membre din comunitatea Cardinalia.