News

Incendii în aproape toată Oltenia. Ce spun cei de la Departamentul pentru Situații de Urgență

Echipajele de intervenție ale ISU continuă să gestioneze activ incendiile de vegetație și fond forestier în mai multe județe din țară. Situația la zi, 10 Septembrie 2024, se prezintă astfel:

Județul CARAȘ-SEVERIN (Ciclova Montană, Drumul Bodariului, Cornea). Incendiile sunt localizate și au afectat peste 500 de hectare de vegetație și fond forestier, iar în Ciclova Montană au fost afectate și 4 case și 5 anexe gospodărești. La fața locului, echipajele locale și personal al Ocolului Silvic monitorizează zonele afectate.
Județul GORJ (Parcul Național Domogled). Incendiul a fost lichidat, afectând aproximativ un hectar de fond forestier. Zona este supravegheată în continuare de Ocolul Silvic.

Județul MEHEDINȚI. În localitatea Schitu de Sus, incendiul a afectat peste 540 hectare de vegetație și este în curs de localizare. La locul intervenției acționează pompieri militari și voluntari cu echipament și tehnică, precum și personal din cadrul Ocolului Silvic. De asemenea, a fost solicitat în sprijin și un elicopter Black Hawk cu sistem Bumbi Bucket pentru intervenție aeriană. În localitățile Podeni, Gârnița și Balota, incendiile au afectat peste 400 de hectare, fiind în acest moment lichidate și aflate sub supraveghere.
Județul VÂLCEA (Racovița, Băile Olănești, Pesceana, Câineni). Incendiile sunt localizate, afectând aproximativ 200 de hectare de vegetație și fond forestier. În unele zone se mai observă degajări reduse de fum, iar echipele de intervenție continuă monitorizarea în zonă.

Județul DOLJ (Poiana Mare). Incendiul este lichidat, suprafața afectată fiind de aproximativ 250 hectare de vegetație uscată.
Județul HUNEDOARA (Lăpugiu de Jos). Incendiul este lichidat, suprafața afectată fiind de 100 hectare de vegetație uscată.

„Vă reamintim, arderea vegetației uscate este STRICT INTERZISĂ. Pentru a afla mai multe informații utile despre cum să preveniți sau cum să reacționați în cazul producerii unei situații de urgență, accesați Platforma Națională de Pregătire pentru Situații de Urgență fiipregatit.ro și descărcați aplicația de mobil DSU din App Store și Google Play!”, a anunțat Departamentul pentru Situații de Urgență.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button