Încă un accident la Novaci produs de un tânăr în vârstă de 18 ani
La data de 6 iunie 2024, polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizați prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier pe DJ-665-Novaci.
„Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că un tânăr, în vârstă de 18 ani, din comuna Baia de Fier, în timp ce conducea un autoturism din direcția localității Crasna către Novaci, a pătruns pe sensul opus de deplasare, intrând în coliziune cu un alt autoturism, condus de o femeie, în vârstă de 37 de ani, din Novaci.
În urma impactului a rezultat rănirea femeii de 37 de ani, care a fost transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
Ambii conducători auto dețineau permise de conducere corespunzătoare și nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.