Încă o victimă a doctorului Neață: Bărbat din Râpa, Motru, ajuns în cărucior cu rotile după operație
Ion Milcoiu, localnic al satului Râpa care aparține de Municipiul Motru, este o altă victimă a doctorului Neața, trimis în judecată pentru infracțiuni de corupție și protagonist al unui nou dosar mult mai grav, legat de moartea unei paciente. Așa spun localnicii și toți cei care îl cunosc pe Milconiu, omul ajungând în cărucior cu rotile după o operație executată de către chirurgul Neață. Oamenii povestesc în gura mare că consăteanul lor a ajuns din om neom după ce a trecut prin bisturiului deja celebrului chirurg. Respectivul ar fi fost operat de ocluzie intestinală, când de fapt nu ar fi avut niciodată așa ceva. După operația în care i s-a făcut anestezie în coloană, pacientul a ajuns în căruciorul cu rotile. Gorjenii se crucesc și spun că „Doamne ferește să ajungi pe masa de operație cu un astfel de medic” în timp ce numeroși sunt cei care învinuiesc sistemul medical din România dar și Colegiul Medicilor care l-au spălat pe Neața în cazul unei acuzații de malpraxis făcute la adresa acestuia. O femeie din Târgu Jiu l-a acuzat că a inventat un cancer ca să o taie și a doua oară, pentru banii oferiți la operație.