NewsȘtiri

În ce zone din Gorj va ninge la noapte și mâine dimineață

Cetățenii din anumite localități ale Gorjului s-ar putea trezi mâine dimineață cu un strat subțire de zăpadă în curți ori în fața blocurilor.

Darius Norocea, un tânăr meteorolog gorjean, a publicat în această seară prognoza meteo:

„Răcire accentuată a vremii însoțită de intensificări ale vântului, dar și de un episod cu ninsori din a doua parte a nopții și mâine dimineață.

Interval de valabilitate: 17 Martie, ora 21:00 – 18 Martie, ora 12:00.

Pe durata nopții curente, vântul va prezenta intensificări susținute în întregul județ, iar temperaturile vor continua să scadă, până mâine dimineață urmând să tindă spre pragul de 0°C sau ușor sub acesta. De asemenea, senzația de frig va fi sporită din pricina vântului activ.

Din a doua parte a nopții, dar mai ales în cursul dimineții de mâine și în preajma prânzului, treptat, în zonele estice, central estice și în cele sudice, va ninge temporar moderat cantitativ. Local, ninsoarea va putea avea caracter de aversă, cu intensități variabile în intervale scurte de timp.

Important: Ca urmare, conform estimărilor meteorologice, exista o probabilitate ridicată ca depunerile stratului de zăpadă să fie neuniforme la nivelul județului Gorj.

Astfel, în zonele din cadrul aliniamentului: Novaci – Turburea, dar și în zonele vecine locuibile, sunt așteptate posibile grosimi de: 3-5 cm, pe alocuri posibil >5 cm, mai ales în sudul județului, în zonele locuite din vecinătatea râului Gilort.

Pe alocuri, în cazul în care aversele de ninsoare vor putea fi mai însemnate cantitativ, cu o deplasare, mai lentă, stratul de zăpadă din zonele estice poate să se apropie de 8 cm, cel mult 10 cm, în cel mai optimist caz cu privire la acest episod.

În schimb, în zona centrală a teritoriului, în proximitatea Municipiului Târgu Jiu, în localitățile de la vest de oraș, cât și în zona submontană, cuprinsă între Tismana și Bumbești Jiu, estimarea stratului de zăpadă prezintă un grad mai ridicat de incertitudine. Conform materialului atașat, posibilul strat de zăpadă depus nu ar trebui să depășească 1-3 cm sau poate fi chiar absent în zona submontană menționată.

Gradul destul de ridicat de incertitudine stă la baza deplasării sistemelor noroase care vor genera precipitații solide, întrucât tendința acestora va fi de retragere către județul Dolj. În Câmpia Olteniei este posibil să se depună și cel mai consistent strat de zăpadă din regiune, în câteva ore.

În cursul zilei de mâine, vremea se va menține rece, cu maxime termice ce nu vor depăși la amiază 2-3°C, la nivel județean. Cerul va rămâne predominant noros, iar acesta se va degaja spre seară. De asemenea, urmează 2 nopți cu minime termice local sub -4..-5°C”.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button