În ce zone din Gorj se anunță ninsoare în noaptea de Moș Nicolae
Precipitații mixte în cursul acestei nopți, în zonele joase de relief și ninsori însemnate cantitativ la munte! Începând din prima parte a nopții (5-6 Decembrie 2024), odată cu orele 22-23, dinspre sud vestul și vestul județului Gorj va pătrunde și se va extinde o arie de precipitații.
„Până la miezul nopții, precipitațiile vor fi sub formă de ploaie, slabe cantitativ, urmând ca în a doua parte a nopții să se transforme în precipitații mixte în marea lor majoritate. Temporar, vor alterna cu ninsoarea, iar până mâine dimineață se va depune în zonele rurale un strat subțire de zăpadă, cu grosimi de cel mult 1..2 cm, pe alocuri 3 cm în zona submontană.
Notă:În zonele urbane, vor exista șanse pentru depunere pe suprafețe/ autovehicule/ acoperișuri, șansele fiind mai mici pentru depunere la sol.
În zona montană aferentă teritoriului gorjenesc, vor predomina ninsorile și va ninge însemnat cantitativ până în prima parte a zilei de mâine. Se va depune local strat de zăpadă consistent, ce va atinge și va putea depasi 10-15 cm, de la altitudini de +1700 m mai ales, peste cel deja existent.
În cursul zilei de mâine, de Sfântul Nicolae, aspectul vremii va rămâne unul mohorât, cu un cer noros, iar temporar va mai ploua slab, cel mult moderat în zona joasă, în timp ce la munte va mai ninge slab. Cantitățile de apă estimate până mâine seară se vor încadra per ansamblu între: 7..15 l/m² , izolat 15..20 l/m² în masivele montane. Temperaturile maxime vor atinge per ansamblu 3-4°C în zonele deluroase și la podiș”, a anunțat tânărul meteorolog gorjean Darius Norocea.