News

În ce hal arată uniforma purtată de un polițist doar 2 zile!

Noi probleme cu uniformele în care angajații Poliției Române trebuie să își facă datoria! Sindicatul Europol a publicat în mediul online cum arată o jachetă de iarnă purtată de doar două ori:

„O nouă zi plină de surprize pentru polițiștii care poartă noua uniformă. În cazul de față vorbim despre scurta de iarnă în care colegii nostri sunt nevoiți să acționeze în aceste zile. Iar pentru că deja polițiștii nu mai știu ce să facă în privința manipulării și întreținerii articolelor din componența uniformei, unul dintre colegii noștri a preferat să nu o spele pentru a nu avea vreo surpriză neplăcută.

În ciuda precauției de care a dat dovadă, de ce s-a temut nu a scăpat. A purtat uniforma doar 2 zile (2 schimburi a câte 8 ore/zi) și a constatat că elementul reflectorizant aplicat pe mânecă s-a degradat pur și simplu.

Le solicităm colegilor nostri să manifeste atenție deosebită în momentul în care îmbracă noua uniformă în valoare de 7500 lei și să nu se expună la temperaturi scăzute specifice acestui anotimp întrucât există riscul ca aceasta să se dezintegreze în totalitate, iar apoi reprezentanții IGPR vor fi nevoiți să emită „instrucțiuni” privind dirijarea traficului rutier în lenjerie intimă”.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button