Eveniment

În ce AFACERE a investit un CUNOSCUT membru din Directoratul CE Oltenia!

Pe lângă cariera clădită în domeniul energiei, Lacramioara Diaconu Pințea, membru în echipa de conducere a CE Oltenia a decis să își urmeze și o pasiune pe care o împărtășește cu cele două surori ale sale, și anume, gastronomia. Aceasta, împreună cu cele două surori ale sale, a înființat un restaurant de casual fine dining, în Capitală. Noeme, la scurt timp de la lansare, a ajuns în top 3 restaurante din București (conform clasamentului Tripadvisor). Sora Lăcrămioarei, Carmen Diaconu (head chef-ul Noeme), a obţinut nominalizarea Woman Chef of the Year în cadrul prestigioaselor premii Gault et Millau, ediţia 2019.

Restaurantul este deținut de Lacramioara, Alice și de Carmen și este catalogat deja o afacere de succes în capitală, prețurile la produsele gătire la Noeme fiind demne de un restaurant de prestigiu.

Trei surori și un restaurant. Mai întâi a fost Bistro Guxt, restaurantul în care timp de 2 ani am vrut să vedem ce se întâmplă când pasiunea dintr-un hobby devine ingredientul principal al unui business. Si pentru ca a ieșit ceva bun si multor oameni le-a plăcut am decis să ducem totul la un nivel care să ne reprezinte identitatea și valorile noastre. Bistro Guxt s-a dat de trei ori peste cap și a apărut Noeme, un restaurant cu o bucătărie rafinată neastâmpărată, prin care ne propunem să aducem mai multă relaxare pe scena de fine dining din Capitală. Aceeași echipa în care fiecare dintre noi crede în sustenabilitate și responsabilitatea pentru oameni, mediu înconjurător și ingrediente. Noua noastră casă este o vilă istorică cu o arhitectură în stil eclectic, situată în cartierul evreiesc, apare pe pagina oficială a restaurantului.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button