News

Hidroelectrica va trimite românilor facturile la energie pe luna decembrie 2022

Facturile Hidroelectrica pe luna decembrie vor începe să vină în perioada imediat următoare, anunţă reprezentanţii companiei.

„Este o lună (mai 2023 – n.r.) în care s-au produs modificări legislative ale căror prevederi presupun update de soft, e vorba de implementarea prevederilor legii nr. 357/2022.

Estimăm că de săptămâna viitoare am putea începe emiterea facturilor pentru luna decembrie”, a declarat Bogdan Buciu, consilier al președintelui directoratului Hidroelectrica, joi, pentru Antena3.ro.

Facturile Hidroelectrica pe luna noiembrie 2022 au început să fie emise din 2 mai.

În ceea ce privește plata în rate a facturilor, Hidroelectrica a anunțat cu câteva luni în urmă că dacă suma de plată este prea mare, clienţii pot să achite factura și în rate, dar trebuie să depună o cerere.

Aceasta trebuie trimisă la adresa de mail esalonari@hidroelectrica.ro sau poate fi depusă în format fizic la sediile sucursalelor Hidroelectrica precum și la sediul central. Plata va fi făcută în maximum şase rate lunare.

Iată modele de cereri: FORMULAR CLIENT CASNIC sau FORMULAR CLIENT BUSINESS

Compania Hidroelectrica are în prezent peste 500.000 de clienţi.

Facturile Hidroelectrica pot fi plătite într-un interval destul de larg, de 45 de zile în cazul clienților casnici, respectiv de 30 de zile în cazul consumatorilor non-casnici, perioade pentru care nu sunt percepute penalități.

Eșalonarea se solicită online, prin completarea unui formular tip, sau direct la sediile sucursalelor. Hidroelectrica ocupă a treia poziție în topul furnizorilor de energie electrică din țara noastră.

sursa: antena3.ro

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button