Societate

Grupul de lucru începe activitatea. Lider din CE Oltenia: Refuz să cred că e făcut la mișto

Grupul de lucru pentru renegocierea planului de restructurare a CE Oltenia se va întruni, joi, la București, în prima ședință de la înființare.

Grupul de lucru pentru renegocierea termenelor de închidere a capacităților pe cărbune are în componență și directori, dar și lideri sindicali din cadrul Complexului Energetic Oltenia. Este vorba de președintele directoratului CEO, Dan Iulius Plaveti, și liderii sindicali Gabriel Căldărușe, Claudiu Miere, Constantin Mitrescu, Nelu Roșca, Gelă Ionescu și Eugen Iovan. Președintele executiv al Sindicatului Mine Energie Oltenia, Jan Popescu, spune că Gabriel Căldărușe va avea rolul de a supraveghea ca în grupul de lucru să nu fi fost cooptați oameni care vor răul CE Oltenia. „Domnul Gabriel Căldărușe, în calitate de președinte al celui mai mare sindicat din cadrul Complexului Energetic, va supraveghea ca în această comisie de lucru să nu fie oameni care vor răul acestei companii. Acei oameni care au vrut răul acestei companii sunt identificaţi de către noi. Gabriel Căldărușe va ști să pună problema în cadrul grupului de lucru astfel încât în urma discuțiilor să fie realizat un raport care să poată ajuta Complexul Energetic Oltenia să obțină decalarea termenelor care sunt prinse în planul de restructurare cu un an sau doi. (…) Refuz să cred că grupul de lucru e făcut la mișto. () Ar fi o bilă neagră în dreptul guvernanților”, a conchis „1   sindicalistul.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button