La data de 20 mai a.c., polițiști din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Stoina au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj un bărbat de 37 de ani, din comuna Berleşti, sat Lihuleşti, fiind bănuit de săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
În aceeași zi, polițiștii au fost sesizaţi prin apelul 112, de o localnică, cu privire la faptul că bărbatul l-ar fi lovit cu un obiect de lemn, în cap, pe un bărbat de 50 de ani, din comună.
Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului, a reieșit faptul că, în timp ce victima se deplasa pe drumul public, s-a întâlnit cu bărbatul reținut de polițiști şi, pe fondul unei discuţii contradictorii, acesta i-a aplicat bărbatului de 50 de ani, o lovitură cu o scândură, peste picior provocându-i o rană sângerândă, iar ulterior, în timp ce victima se afla în faţa locuinţei de domiciliu a apelantei, a fost lovită din nou cu un lemn în zona capului, de același bărbat, fiindu-i provocate leziuni şi suferinţe fizice.
Bărbatul de 50 de ani a fost transportat de un echipaj SMURD, la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Polițiștii continuă cercetările pentru luarea tututor măsurilor legale.