NewsȘtiri

Vezi ce clinică din Târgu Jiu va transporta cu drona probele biologice pentru analizele medicale!

În aproximativ două luni, clinica privată MedLife Târgu Jiu va folosi o dronă pentru transportul probelor biologice în vederea efectuării de analize medicale.

Robert Beke, director executiv al laboratoarelor MedLife: „În momentul de față avem trei drone și estimăm că în următoarele două luni să ne extindem în alte patru județe. Gorj, vorbim de Caraș-Severin, Hunedoara și Timișoara, după care în aproximativ un an ne vom extinde la nivel național”.

În vestul țării, probele biologice sunt transportate cu dronă între laboratoarele unei clinici private. Soluția se dovedește mai rapidă, decât pe cale terestră. Drona „Swoop Aero Kite” transportă probe biologice pe șase rute între laboratoare din Bihor și Arad. Este urmărită pe traseu din biroul de control. Între laboratoarele din Oradea și Arad, de exemplu, parcurge o distanță de 120 de km în 55 de minute. Cu mașina ar dura dublu și ar costa mai mult. Drona poate căra până la 3 kg și are o autonomie de 175 de km. Dronele sunt dotate cu mai multe sisteme de siguranță în caz de defecțiune, au senzori anticoliziune și pot să aterizeze de urgență.

Mădălina Bulboacă, medic șef laborator: „Beneficiul cel mai important este regăsit de către pacient care va primi rezultatele în curs de câteva ore de când este recoltat, iar acest lucru îl ajută în aflarea unui diagnostic cât mai rapid”.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button