NewsȘtiri

GORJ: Fraudă la vot și propagandă electorală online! Polițiștii intervin în ziua alegerilor parlamentare

Polițiștii gorjeni au înregistrat șase sesizări privind posibile incidente electorale de la deschiderea procesului de vot. Dintre acestea, trei au fost confirmate, una este în curs de verificare, iar două s-au dovedit nefondate.

Conform purtătorului de cuvânt al IPJ Gorj, pentru neregulile constatate au fost aplicate o amendă în valoare de 5.000 de lei și un avertisment. De asemenea, a fost întocmit un dosar penal.

“DECLARAȚIE ALEGERI PARLAMENTARE

De la începerea procesului de vot, au fost sesizate 6 posibile incidente electorale: 3 sunt confirmate, 1 este în curs de verificare și 2 neconfirmate.

O sesizare a fost transmisă pentru soluționare Birourilor Electorale Competente.
Angajații MAI au aplicat o amendă în valoare de 5.000 de lei și un avertisment.
De asemenea, au întocmit 1 dosar penal.

Câteva exemple de cazuri relevante

1. La data de 1 decembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Motru au fost sesizați cu privire la faptul că pe două conturi de socializare atribuite aceluiași utilizator, ar fi fost distribuite mesaje din partea conducerii unui partid politic, prin care alegătorii erau îndemnați să voteze candidatul acestui partid la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților, existând totodată suspiciuni cu privire la respectarea prevederilor privind finanțarea partidului politic și campaniei electorale.
Ca urmare a verificărilor efectuate de polițiști, a reieșit faptul că cele sesizate se confirmă, utilizatorul profilului de socializare fiind sancționat contravențional cu avertisment pentru nerespectarea art. 98, lit. t din Lg. 208/2015.
În temeiul sesizării, a fost înregistrată o lucrare generală, care a fost înaintată către A.E.P., pentru verificarea suspiciunilor privind finanțarea campaniei electorale în ceea ce privește finanțarea mandatarului și luarea măsurilor legale.
2. La data de 1 decembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Motru au fost sesizați cu privire la faptul că la secţia de votare nr. 67 Motru, unui alegător i-au fost înmânate, în mod eronat, 3 buletine de vot, care nu au fost introduse în urnă, procedându-se la anularea acestora.

Ca urmare a verificărilor efectuate de polițiști, a reieșit că cele sesizate se confirmă, în cauză fiind întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la infracțiunea de fraudă la vot.

În continuare sunt efectuate cercetări”

CENTRUL DE COMUNICARE JUDEȚEAN GORJ

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button