Societate

Generalul Sârbu din Gorj candidează la parlamentare? Vezi ce spune

Numele fostului comandant al Spitalului Militar Central și al Direcției Medicale a Armatei, generalul Ioan Sârbu, este vehiculat pentru o candidatură la Camera Deputaților pe lista Partidului Național Liberal Gorj.

Generalul Ioan Sârbu face parte din conducerea PNL Gorj, fiind membru în Biroul Politic Județean. Fostul comandant al Spitalului Militar Central și al Direcției Medicale a Armatei este, în prezent, profesor universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București.

Ioan Sârbu are rădăcini în satul Piscuri din comună Plopșoru. Generalul în rezervă afirmă că este dispus să candideze la alegerile parlamentare din 1 decembrie, dacă i-o va cere Partidul Național Liberal. 

“Dacă colegii mei din Biroul Politic Județean, primarii PNL din județul Gorj și ceilalți membrii, de ce nu, cred că va fi o consultare, nu știu exact care va fi procedura, vor constata că eu întrunesc calitățile de a-i reprezenta, sigur că o voi face. Îmi asum, sunt un om responsabil și sarcinile pe care le-am primit în decursul vieții mele de la eșaloanele superioare, de la camarazii mei, eu mi le-am asumat și le-am dus, zic eu, în ceea ce pot să afirm, este că m-am străduit să îndeplinesc misiunile cu credință, cu onoare și văd că am procedat bine, că asta m-a și consacrat. Dacă se va găsi de cuviință că sunt persoana potrivită, evident că nu mă voi sustrage de la a-mi îndeplini misiunea. În ceea ce mă privește, aflu lucruri noi. Cel puțin în cadrul structurii reprezentative a PNL, Biroul Politic Județean nu a existat o discuție legată de o candidatură a mea pe locul 1 la deputați. Eu așa cred, că este un pic prematur, deşi, până la urmă, ar trebui să ne grăbim un pic, dar asta este o decizie pe care o va lua președintele partidului și Biroul Politic Județean”, spune Ioan Sârbu.

Ce spune despre scorul PNL Gorj de la locale.

Generalul Ioan Sârbu a fost implicat în campania electorală de la alegerile locale în orașele Turceni, Rovinari și comunele Plopșoru și Aninoasa. În toate cele patru localități PNL a câștigat scrutinul din 9 iunie.

“La alegerile locale, scorul este acceptabil. Este comparabil cu alegerile anterioare, chiar mai bun, aș putea spune și eu mă orientez după comunicatul Autorității Electorale Centrale, cam așa reiese, procentual vorbind. În ceea ce mă privește în mod direct, pot să vă spun că am fost implicat în 4 localități din Gorj mai aplecat, așa, dedicând mai mult timp și evident că am bucuria ca rezultatele să fie favorabile. Ete vorba de comună mea, Plopșoru, unde candidatul PNL, Gigi Șoșoi, a fost ales primar și, totodată, comună Aninoasa, unde Marius Dinulescu a fost, de asemenea, ales primar. Am mai participat efectiv și afectiv în orașul Turceni și orașul Rovinari”, a adăugat liberalul.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button