News

FOTO. Sute de controale efectuate, azi-noapte, de polițiștii gorjeni


Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Gorj, alături de jandarmi și pompieri, au continuat acțiunile pe raza întregului județ, cu efective mărite, aflându-se printre cetățeni, în vederea asigurării unui mediu de siguranță adecvat.

“Ca și până acum, prezența noastră în mijlocul comunității are ca obiectiv principal prevenirea infracțiunilor comise cu violență și combaterea consumului de substanțe interzise.

Creșterea gradului de siguranță rutieră este un alt obiectiv urmărit de noi, motiv pentru care polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor interzise, precum și sancționarea oricăror abateri de la normele legale constatate în trafic.

În timpul acțiunilor au fost legitimate 1034 de persoane și au fost verificate 434 de vehicule.

În incinta societăților comerciale verificate, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj au urmărit dacă sunt respectate măsurile privind apărarea împotriva incendiilor.

În noaptea de 7/8 iulie a.c., au fost aplicate 157 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 47.000 de lei, dintre care 10 pentru nerespectarea Legii nr. 61/1991, 139 pentru nerespectarea O.U.G. nr. 195/2002 și 8 sancțiuni pentru încălcarea prevederilor altor acte normative.

Au fost reținute, în vederea suspendării, 10 permise de conducere, au fost retrase 5 certificate de înmatriculare și au fost testați 341 de conducători auto pentru consumul de alcool și 22 conducători auto pentru consumul de substanțe psihoactive.

Oamenii legii vor continua acțiunile în vederea asigurării unui climat optim de ordine și siguranță publică” , se arată într-un comunicat de presă al IPJ Gorj.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button