News
FOTO. O femeie a murit în urma accidentului de pe DN6
Stația de Pompieri Strehaia a intervenit, cu o autospecială de lucru cu apă și spumă cu modul de descarcerare, la un accident rutier produs între un autoturism și un autotren pe raza localității Ciochiuța.
În urma accidentului, o victimă de sex feminin a rămas blocată și a fost nevoie de intervenția echipajului de descarcerare pentru extragerea acesteia. Cu ajutorul accesoriilor din dotare, pompierii au descarcerat victima.
Din nefericire, aceasta nu prezenta semne vitale și a fost declarată decedată de către medicul SAJ.
Pompierii au asigurat și măsurile de apărare împotriva incendiilor la locul evenimentului.