FOTO. Mitropolia Olteniei a tăiat ilegal lemne într-o pădure din Polovragi! Vezi ce amendă a primit
La data de 7 august a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci și Secției 9 Poliție Rurală Novaci, împreună cu lucrători din cadrul Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea, au procedat la verificarea a două parchete de exploatare forestieră, situate în punctul Valea Oltețului, comuna Polovragi, aparținând Ocolului Silvic Eparhial Gorj, care aparține Mitropoliei Olteniei, ocazie cu care s-a constatat tăierea ilegală și sustragerea a 3 arbori de esență molid, având diametrele la cioată 35, 58 și 36 cm și încă un arbore esență frasin, având diametrul la cioată de 23 cm.
“Totodată cu ocazia controlului, în depozitul unuia dintre parchetele de exploatare forestieră, aparținând aceluiași ocol silvic, s-a mai constatat o lipsă de 32,40 mc de material lemnos de esență fag, în acest caz procedându-se la confiscarea valorică a întregii cantități de material lemnos și aplicarea unei contravenții, în cuantum de 10.000 de lei, conform Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, deținătorului de depozit, respectiv Ocolului Silvic Eparhial Gorj.
Totodată, în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de tăiere ilegală și sustragere de material lemnos.