FOTO. Accident FRONTAL între două TIR-uri pe DN7. Trei persoane au ajuns la spital
Polițiștii BPA A1 Râmnicu Vâlcea – Deva intervin la un accident produs pe breteaua care face legătura între A1 și DN 7, Boița.
Este vorba despre o coliziune frontală între două ansambluri tir, după ce, pe fondul neatenției în conducere, șoferul ansamblului condus spre A1, un clujean in varsta de 32 de ani, a pătruns pe contrasens și a lovit ansamblul condus spre DN 7.
Trei persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Inițial, echipajele medicale au evaluat medical 4 persoane dintre care una a refuzat transportul la spital, rămânând însoțitor pentru una dintre cele 3 victime care merge la CPU Luther, este vorba de un minor de 17 ani preluat de SMURD cu traumatism facial.
Al doilea echipaj SMURD a preluat un bărbat în vârstă de 32 de ani care a suferit multiple contuzii și este transportat la UPU Sibiu. Echipajul SAJ a preluat un alt bărbat de 43 de ani, cu traumatism abdominal și îl transporta la UPU Sibiu.