Politică

Fostul președinte PNL Gorj critică programul de guvernare al partidelor pro-europene.” Mi se pare că Ciolacu încearcă să păcălească”

Dan Vîlceanu, fost ministru în Guvernele Orban și Cîțu, fost președinte al PNL Gorj, consideră că sunt „baliverne socialiste” în programul de guvernare al partidelor pro-europene.

Dan Vîlceanu critică măsurile pe care noua coaliție care se prefigurează la guvernare, formată din partide pro-europene, printre care PSD, PNL și UDMR, vrea să le prindă în programul de guvernare. Fostul ministru consideră că unele dintre ele sunt „baliverne socialiste”.

 “Eu sper ca lucrurile acestea să mai fie discutate, pentru că, din punctul meu de vedere, sunt linii roșii pe care le trecem și pe care ar trebui să nu le trecem. Vă aduceți aminte atunci când s-a discutat despre impozitarea progresivă, PNL a rămas ferm pe poziție că nu este de acord, ori mi se pare că Ciolacu încearcă să păcălească și românii și partenerii cu care vrea să facă un guvern, pentru că nu poți vorbi de cotă unică și, după aceea, de impozitarea progresivă a averilor. Practic, averile acestea sunt rezultatul veniturilor pe care oamenii le câștigă și care au fost impozitate deja cu cota unică. Cum adică să mai impozitezi încă o data contribuabilii, pentru că ți se pare ție că unii au acumulat mai mult decât alții. Care e plafonul, care e judecata? Mie mi se pare foarte periculos și mi se pare că noi, liberalii, cedăm un obiectiv și o linie roșie extrem de importantă, aceea de a-i opri pe socialiști să supraimpoziteze, așa cum au făcut cu contractele part-time, cu veniturile companiilor din electricitate, gaze, petrol, ceea ce a dus la creșterea prețurilor pe piața din România, nicidecum la a avea o situație mai bună financiară la Ministerul de Finanțe. Deci, pur și simplu, sunt lucruri pe care mi se pare că le cedăm și dacă ar fi bune, n-aş avea niciun fel de critică, dar mi se pare că ne ducem din rău în mai rău. Ați văzut și anunțul făcut de Agenția de Rating Fitch, care trage un semnal de alarmă, ne dă un cartonaș galben prin perspectiva negativă pe care ne-a acordat-o, de la stabil am trecut la negativ. Toate lucrurile acestea ne arată că PSD, Ciolacu, Boloș nu știu să conducă economia, către zona ei bună, productivă, ci pur și simplu vin cu măsuri care n-au niciun fel de noimă, așa cum au făcut și până acum”, a precizat fostul deputat PNL.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button