Lifestyle

Fost angajat al Carierei Roșiuța, vlogger la 56 de ani! Cum i s-a schimbat viața după pensionare!


John Răuț acum în vârstă de 56 de ani, s-a apucat de vlogging și blogging la 54 de ani, chiar la scurt timp după ce a ieșit la pensie.

Vloggerul John Răuț a lucrat în cariera Roșiuța și locuiește în Motru, județul Gorj. A lucrat toată viața, iar la pensie încearcă să descopere lumea și se relaxează în cele mai inedite locații. După ce a descoperit frumusețea României, pensionarul s-a gândit să încerce mai mult de atât, așa că în aproape doi ani a reușit să bifeze câteva țări, iar Crăciunul l-a petrecut în Zanzibar, în piscină, în costum de Moș Crăciun.

Până acum am vizitat Spania, Italia, Turcia, Ungaria, Serbia, acum Tanzania. Am un an și ceva de când ies afară și călătoresc.

Sunt la început în chestia asta, îmi doresc să fac totul la alt nivel, este vorba și de aparatură. Fac totul din plăcere. Totul a pornit din momentul în care nu am mai lucrat, să nu mai am ziua ocupată de dimineață până seara. Avem 54 de ani când am început să călătoresc. Acum am 56 de ani.

După perioada în care am lucrat a fost acel declic în care efectiv m-am găsit în fața faptului împlinit: ce fac eu toată ziua? Cățel n-am să plimb, pisic n-am să plimb, copiii sunt mari. Și atunci mi-am reluat ce mi-a plăcut din tinerețe, să văd lucruri care nu sunt foarte turistice.

Dacă vă uitați pe blog, eu merg în locuri mai puțin frecventate de turiști, încerc să cunosc parte din cultura lumii care este mai neatinsă, pentru că descopăr o poveste. Adică eu sunt omul care merge în locul ăla în care am auzit că mai sunt tei pietre de la nu știu ce cetate, alea trei pietroaie, pentru mine, îmi dau o poveste sau mă lasă să visez la o poveste. Dacă ar fi recondiționat, ar fi turistic, nu aș mai vedea în spatele lor decât o afacere.”, a povestit John Răuț, pentru Click!.

Viața este un joc de noroc, susține John Răuț pe blogul său, care, de altfel, se numește 6-6.ro.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button