Societate

Fondatoarea brandului „Flori de ie”: „plec de la Târgu Jiu cu un zâmbet larg pe față!” 

Cristina Chiriac, președintele Confederaţiei Naţionale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), a susținut ieri la Târgu Jiu a doua conferință naţională ITforENERGY – Zilele Smart Industry – Îmbunătăţirea nivelului de cunoştinţe în domeniul IT. Temele conferinţei au vizat dezvoltarea durabilă, importanța digitalizării în contextul competitivității europene, beneficiile educației digitale, accesul la fonduri europene, impactul digitalizării asupra pieței muncii, dezvoltarea competențelor digitale ale angajaților din sectorul IMM-urilor, programul Tranziţie Justă elaborat de MIPE pentru a răspunde nevoilor de investiții şi beneficiile pe care acesta le aduce cu accent asupra zonelor defavorizate şi cu cele mai mari disparităţi (Gorj fiind una dintre aceste zone).
Femeia de afaceri Cristina Chiriac și fondatoarea brandului „Flori de ie”, a publicat pe contul său de socializare și câteva impresii după vizita sa la Târgu Jiu.
„Știți de unde îmi iau esența să merg mai departe?
De unde găsesc curajul să merg mai departe, să mă încăpățânez să mă ridic după fiecare căzătură, să continui să zâmbesc chiar și atunci când sufletul meu lăcrimează, să înghit atunci când mă doare gâtul după ore de discuții și negocieri fără rezultat?
Poate vă imaginați că sunt de neatins și că în viața mea #perfectă nu este loc de zile în care își face loc NU MAI POT dar să știți că în spatele zâmbetului meu se ascunde un #secretul simplu!
După 3 ore de moderat #ITforENERGY – Zilele Smart Industry – Târgu Jiu, plec de la Tg Jiu cu un zâmbet larg pe față!
Am descoperit un primar care își face treaba pe bune, un antreprenor dedicat, o corporație implicată, o sută de antreprenori dornici de cunoaștere și implicare, o comunitate în continuă creștere, o toamnă în culorile calde ale mierii și speranță! Și spun UN sau O .. pentru că fiecare speaker a avut co contribuție semnificativă astăzi în reușita evenimentului!
Dar, punctual, mai multe în comunicatul de presă pe care sper să îl terminam mâine, nu de alta dar la prima oră, mâine, intrăm în pâine cu Pactul pentru Tineri la Rm. Vâlcea!
Am cules din culise, impresii! Cumva încă adevarul se smulge cu greutate, am mai simțit asta când făceam televiziune și aflam cele mai tari #stiri când microfonul era oprit!
M-am bucurat pentru că am reușit să ajungem la Tg Jiu, cu ajutorul și implicarea echipei Conaf Gorj, pentru că așa am aflat că evenimentele de business sunt rare și foarte rare!
M-a bucurat și mai tare implicarea mediului de afaceri! Este un început, și ca de obicei (asta am făcut și la Alba) dăm startul unei mișcări impresionante fără orgolii fără atacuri cu sentimentul acerb de unitate patronala!
Fără respectul de sine, nu există colaborări de lungă durată de aceea spun mereu, secretul meu ? OAMENII
CONAF – Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin
Simona Stanisel îți mulțumesc că te-ai alăturat #CONAF și ți-ai asumat coagularea mediului de afaceri din Gorj!
Mulțumesc, Gorj”, a transmis Cristina Chiriac.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button