Foc și pară pe angajații Casei de Pensii Gorj. Lider: Într-un stat normal, întâi trebuiau băgați în arest apoi judecați
Liderul sindical Vasile Tivig îi acuză pe funcționarii Casei de Pensii Gorj de comiterea unui abuz grosolan după ce au anulat decizia de pensionare a unui angajat al ELCFU Motru.
Vasile Tivig crede că oamenii legii ar trebui să se autosesizeze în cazul angajatului ELCFU Motru, căruia Casa de Pensii i-a emis decizie de pensionare pe Legea nr.197/2021, dar, luni, funcționarii instituției i-au anulat decizia. Liderul sindical acuză că s-a comis un abuz grosolan. “S-au găsit niște deștepți să-i fluture decizia acelui om care conținea date cu caracter personal fără voia omului. Avem niște luptători care, în ultimul timp, nu știu din ce cauză, din orgoliu, pentru a ieși mai sus decât alți lideri, în loc să facă bine, fac numai rău, din păcate. Iar cei de la Casele de Pensii fac un abuz. Într-un stat normal, cred că trebuiau întâi băgați în arest și apoi judecați, că au avut la dispoziție 45 de zile să ceară lămuriri, cred că au și depășit cele 45 de zile. Ei avut timp până la emiterea deciziei să ceară lămuriri cu privire la adeverință, dar nu că stă omul acasă două săptămâni în pensie și apoi îl chemi la Casa de Pensii că ai să-i comunici ceva și, de fapt, îi dai o altă hârtie că nu mai e pensionar. Și acum se chinuie, de fapt nu el, că el stă pe un hol la CEO, ăștia nu mai știu cum să-l angajeze, după ce i-au desfăcut contractul de muncă. Am ajuns de râsul plânsul. Este un abuz grosolan. Nu știu sub ce formă o să-l primească din nou la serviciu. Mă gândesc că nu o să-l pună ca nou angajat, că, Doamne ferește, se închide șandramaua, cum zicea Ponta și ce o să facă omul, nu va primi niciun ajutor, că nu are vechime în unitate”, a conchis sindicalistul.