Floarea ocrotită de lege care crește și în Gorj. Cât este amenda dacă o smulgi
Legea îi sancționează pe cetățenii care smulg sau distrug zonele cu flori sau unde sunt plantați arbuști. De exemplu, o persoană care rupe flori de pe domeniul public riscă să primească o amendă între 200 și 1.000 de lei, arată Observatornews.ro.
Amenzile sunt mai usturătoare, dacă este smulsă sau distrusă o plantă ocrotită de lege. De exemplu, o persoană care smulge o lalea pestriță (înflorește o singură dată pe an, în aprilie sau mai) riscă să primească o amendă cuprinsă între 3.000 și 7.500 de lei. Anul trecut, în aceeași perioadă, reprezentanții Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva avertizau asupra acestui fapt. Iată mesajul:
„Sunt ocrotite de lege și nu aveți voie să le rupeți! Vă rugăm să nu rupeți florile! Locul lor e în natură unde le puteți admira și fotografia dacă doriți să le păstrați ca amintire.
Laleaua pestriță a început să înflorească în mai multe locuri din țară și atragem, din nou, atenția asupra faptului că aceasta este o floare rară și protejată.
Laleaua pestriță, Fritillaria meleagris, este declarată monument al naturii și este monitorizată și protejată permanent de specialiștii Romsilva. Laleaua pestriță se regăsește în România în zone umede din județe precum Bistrița Năsăud, Gorj, Cluj, Timiș, Brașov, Botoșani, Vaslui, Suceava și nu numai.
Înflorește o singură dată, de la sfârșitului lunii martie, până în aprilie și durata de viață e aproximativ o săptămână. Amenda pentru ruperea plantelor ocrotite de lege este cuprinsă între 3.000 și 7.500 de lei.
Laleaua pestriță înflorește în aprilie sau mai, floarea având un motiv cadrilat, în variante de roșu spre purpuriu. Planta poate atinge înălțimea de 40 de centimetri și crește în zone ierboase, în luncile râurilor, până la altitudini de 800 de metri”, se arată în postarea de pe Facebook.