Fiul lui Silviu Prigoană s-a făcut actor. În ce film joacă
Maximus Prigoană s-a lansat în lumea filmului și a jucat în filmul produs de Văru Săndel. Chiar tatăl său, regretatul Silviu Prigoană, l-a încurajat și l-a susținut pe acest drum. Maximus Prigoană a jucat în filmul „Transilvanian Ninja”, cu Alin Panc și Văru Săndel, care urmează fie lansat pe 6 decembrie în cinema, însă premiera are loc pe 3 decembrie.
Văru Săndel a precizat că Maximus a fost invitat la premiera filmului, însă nu a oferit niciun răspuns până acum. Băiatul suferă după pierderea tatălui.
„Nu știu dacă vine la lansare, eu l-am invitat, dar tăbară presa, televiziunile pe el. Silviu a venit cu Maximus la filmări, ne întreba mereu cât este bugetul filmului. Mi-e dor de el, am pierdut un mare prieten. Ultima dată l-am văzut în urmă cu 2 -3 săptămâni înainte să se prăpădească. Mă tot invita să vin la el să bem vinul acela al lui dulce cel tot îndoia cu apă. Dar eu începusem să țin un regim de acesta nutrițional și i-am zis că vin când termin că-mi dă vin din ăla dulce.
Nu am mai apucat să-l văd, acum îmi pare rău că nu m-am dus. Ne-am văzut și la nunta fiicei mele, în octombrie. A venit cu cei doi fii mai mici”, a dezvăluit Văru’ Săndel, invitat la „Online Story by Cornelia Ionescu”.