Fiica unui cunoscut solist de muzică populară a murit la doar 17 ani. A căzut ca secerată la petrecerea de Balul Bobocilor
Solistul de muzică populară Igor Cuciuc, din Republica Moldova, trece prin cea mai mare durere pe care o poate trăi un om. Singurul lui copil a murit la doar 17 ani. Andreea se afla la petrecerea de Balul Bobocilor, potrivit TV8, când adolescentei i s-a făcut rău brusc și a căzut ca secerată la pământ.
Andreea învăța la Colegiul de Muzică „Ștefan Neaga” din Chișinău. Un coleg de-al Andreei a dezvăluit că cei aflați în jurul ei au încercat să-i ofere primul ajutor și să-i facă respirație artificială până la sosirea ambulanței. Din păcate, nici echipajul de pe ambulanță nu au putut-o ajuta, tânăra nerăspunzând la manevrele de resuscitare.
Andreea Cuciuc a devenit cunoscută de la o vârstă fragedă, când a lansat o piesă împreună cu tatăl său Igor Cuciuc – „Îmi iubesc familia”.