News

Femeie de 57 de ani, rănită într-un accident pe DJ 148

O femeie de 57 de ani, pasageră într-un autoturism, a fost transportată la spital după ce maşina în care se afla s-a răsturnat pe DJ 148, între localităţile Bolintin Deal şi Moşteni, în judeţul Giurgiu, iar femeia a rămas încarcerată în autoturism.

„ISU Giurgiu a fost solicitat în această dimineaţă să intervină pe DJ 148, între localităţile Bolintin Deal şi Moşteni, în urma producerii unui accident rutier. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Bolintin Deal cu o autospecială de stingere, o descarcerare, două ambulanţe SMURD şi SAJ. Salvatorii au constatat că în accident a fost implicat un singur autoturism găsit răsturnat pe o parte, în afara părţii carosabile, şi în care se aflau două femei. Pasagera, în vârstă de 57 de ani, a fost găsită blocată în autoturism, fiind necesară folosirea accesoriilor speciale pentru extragerea acesteia în siguranţă”, a informat ISU Giurgiu.

Femeia, conştientă şi cooperantă, a fost preluată de echipajul SAJ şi transportată la spital. Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, iar cazul a rămas în atenţia Poliţiei pentru cercetări.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button