News

Familia Tapotă a reînviat tradiția horelor de la Lelești

În cele 3 zile de bucurie ale Sfintelor Paști, în multe sate ale Gorjului se organizează, precum odinioară, tradiționalele hore comunitare, în cadrul cărora, după specificul locului, se pot organiza și hore de pomană în amintirea celor care nu mai sunt printre noi.

În prima zi de Paște, aseară la Lelesti, comunitatea locală, în frunte cu familia rapsozilor Nuți și Vasile Tapotă, au reînviat de mai multi ani, tradiția horelor pascale, care adună laolaltă tineri și bătrâni, într-o autentică atmosferă de sărbătoare.

Reluarea tradiției horelor a fost dublată aici de o altă inițiativă lăudabilă – aceea de a propune participanților să scoată din lada de zestre frumoasele costume populare ale strămoșilor și să le pună fiecare în valoare, îmbrăcându-le cu această ocazie.

Initiativa a fost primită cu drag de participanți care au venit în număr mare îmbrăcați în costume populare, majoritatea vechi de un secol.

Pentru a stimula prezența a cât mai multor participanti înveșmântați în straie populare, organizatorii au anunțat că vor premia, cu această ocazie, cel mai frumos costum popular prezent la horă.

„Felicităm cu această ocazie pe organizatori și pe toți cei prezenti, dar mai ales pe distinsa familie Nuți și Vasile Tapotă pentru implicarea deosebită în inițierea și menținerea acestor frumoase tradiții locale și pentru intrega activitate desfășurată pe tărâmul culturii tradiționale”, au transmis reprezentanții CJCPCT Gorj.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button